Pana i-am ucis pe Ceausesti, intr-o sfanta zi de Craciun, 23 august a fost ziua nationala a tarii si era marcata prin manifestari de strada in toate orasele, muncitorii, pionierii si soimii patriei fiind scosi la marile defilari.
Se regizau adevarate spectacole, in cinstea conducatorilor de stat, niste grandomani, care sufereau de "cultul personalitatii" si carora le placea sa le fie inchinate cantecele si poeziile patriotice, scrise la comanda, de poetii pupi-n-curisti. Mii de oameni pregateau grandioasele spectacole saptamani intregi. Flori, esarfe si stegulete tricolore fluturau in aer, palme aplaudau, in timp ce gurile ii slaveau pe mult prea iubitii conducatori, toate intr-un ritm impus, bine controlat si ultra exersat.
Imi amintesc ca ne luau pe sus de la scoala, ca sa repetam pentru spectacol, in fata Casei Tineretului din oras. Am facut cu totii un gigant porumbel alb, cu trupurile noastre si cu esarfe albe pe care trebuia sa le fluturam neobositi. Printre noi se aflau persoane care tineau porumbei adevarati in maini, care trebuia sa fie eliberati la un semn prestabilit. Totul functiona dupa un program foarte bine pus la punct si nu aveai voie sa gresesti. De lipsit nici nu putea fi vorba, decat daca erai bolnav si medicul confirma lucrul acesta.
Se regizau adevarate spectacole, in cinstea conducatorilor de stat, niste grandomani, care sufereau de "cultul personalitatii" si carora le placea sa le fie inchinate cantecele si poeziile patriotice, scrise la comanda, de poetii pupi-n-curisti. Mii de oameni pregateau grandioasele spectacole saptamani intregi. Flori, esarfe si stegulete tricolore fluturau in aer, palme aplaudau, in timp ce gurile ii slaveau pe mult prea iubitii conducatori, toate intr-un ritm impus, bine controlat si ultra exersat.
Imi amintesc ca ne luau pe sus de la scoala, ca sa repetam pentru spectacol, in fata Casei Tineretului din oras. Am facut cu totii un gigant porumbel alb, cu trupurile noastre si cu esarfe albe pe care trebuia sa le fluturam neobositi. Printre noi se aflau persoane care tineau porumbei adevarati in maini, care trebuia sa fie eliberati la un semn prestabilit. Totul functiona dupa un program foarte bine pus la punct si nu aveai voie sa gresesti. De lipsit nici nu putea fi vorba, decat daca erai bolnav si medicul confirma lucrul acesta.
Era groaznic! Parca eram niste robotei programati sa performam intr-un penibil si gigantic circ, in timp ce doi mari idioti si altii care ii idolatrizau ori care le erau aproape, se holbau la noi plictisiti, schitand din cand in cand cate un zambet pentru fotografii...
Cata tristete, cate lacrimi, cata nemultumire va fi fost in sufletelor romanilor adevarati, pe parcursul pregatirii acelor spectacole si pe durata lor, nimeni nu va sti.
Cata tristete, cate lacrimi, cata nemultumire va fi fost in sufletelor romanilor adevarati, pe parcursul pregatirii acelor spectacole si pe durata lor, nimeni nu va sti.
Un lucru este cert insa: acum suntem liberi si 23 august de atunci nu ne va mai teroriza niciodata!
