De ce nu mai vrem sa stam aici? Pentru ca acum privim totul prin ochii unor parinti care se ingrozesc la gandul ca isi cresc copiii intr-o astfel de tara!
Ne este scarba sa iesim la plimbare, pentru ca trotuarele si strazile sunt pline de mizerie, praf, coji de seminte si mult rahat de patrupede.
Nu putem sa ne lasam fata cea mare sa mearga neinsotita la scoala, de teama sa nu fie trasa in vreo scara de bloc si violata. Ne rugam sa nu se imbolnaveasca fetele si sa nu fie nevoie sa ajungem prin spitalele romanesti, insalubre, cu medici adesea incompetenti.
Ne-am saturat de minciunile politicienilor, de sistemele corupte...
Nu vrem sa mai citim ziarele si nici sa mai ascultam bla-bla-urile unora si altora la radio sau la televizor. Nu putem sa strabatem tara, in lung si-n lat, fara sa ne facem o caruta de nervi conducand pe drumurile romanesti, cazandu-ne in locatii cu pretentii de hoteluri...
Cand aveam douazeci de ani, toate acestea nu contau, pentru ca eram doar noi doi si vedeam lumea prin ochii celor mai indragostiti tineri. Si acum ne iubim la fel de mult, dar, de cand avem fetele, tot ce este urat sau rau pentru ele, este groaznic pentru noi!
Sunt sute de motive pentru care am pleca din tara.
De ce ramanem? Nu pentru parinti, nu pentru rude, nu pentru prieteni, nu pentru ca ne gandim ca se poate schimba ceva, ci pentru simplul motiv ca suntem prizonieri in propria noastra tara. Suntem prizonieri pentru ca in Europa, oriunde ne-am duce, am fi priviti ca niste tigani, iar sa plecam de pe continent este foarte greu.
Inca nu am renuntat la ideea plecarii si nici macar gandul ca trebuie sa o luam de la capat nu ne sperie. Asa ca, cine stie, poate anul viitor vom avea mai mult noroc!
