TARA DIN POVESTE

A fost o data ca niciodata...
A fost o data o tara minunata, un taram de basm, cu cerul albastru si iarba frageda, cu muntii care purtau aur, cu voinici, curati la trup si suflet, care luptau sa o apere.
Cand -Escu era la putere, ea a fost distrusa... Netulburati, ajutati si acoperiti, -Escu si oamenii lui au inceput sa fure tot ce mai putea fi furat; caci inaintea acestui -Escu fusesera alt -escu, inca un -escu si iarasi -escu; si cu totii au saracit saraca tara, de n-au mai ramas decat ruine. Ruine de uzine, ruine de spitale, ruine de scoli, ruine de drumuri. Marele jaf…
De tristete, cladirile au devenit gri, iarba a refuzat sa mai rasara, copacii s-au lepadat de roz si verde… Apa nu mai putea fi cristalina… Cerul s-a imbracat in plumburiu de atata praf… Voinicii au devenit palizi si indiferenti fata de neamul lor.

Dar pe Dumnezeu si cuvantul n-au putut sa le ia!

Asa ca mai exista o tara, scrisa, deasupra careia, prin cuvinte, straluceste "Luceafarul" poetului, o tara in care il vei intalni mereu, prin cuvinte, "omul frumos" zugravit de un Puric.

Lasa libere cuvintele, sa se intreaca intre ele... Hai sa blogger-im impreuna!